Reluăm cursurile de dans pentru copii la sală

/ / Anunțuri, Copii

Pe 17 martie cursurile noastre de dans pentru copii au fost întrerupte brusc de declanșarea stării de urgență. Lucram în acel moment cu peste 50 de copii și ne pregăteam cu drag și sport de festivalurile de dans estivale care urmau.

Ne-a fost greu să vedem cum munca noastră cu ei este distrusă într-o singură zi, de o prevedere legislativă, fie ea cum a fost, adică necesară.

Ne-am adaptat destul de repede și am lansat cursurile de dans online și în ultimele 3 luni peste 40 de copii ne-au fost și ne sunt elevi acolo. Deși este diferit față de lucru la sală, noi și copiii vedem beneficiile sistemului online, așa că suntem deciși să continuăm în paralel cu ambele sisteme. Și la sală și în online. Ce este tare la online este să vedem cu pasiunea noastră pentru dans afectează pozitiv copii care sunt la sute de kilometri distanță: Timișoara, Sibiu etc.

Însă, ne este dor de momente ca acestea, ne este dor să auzim tropăiturile copiilor pe holuri, ne este dor să-i simțim aproape.

Așa că lansăm prima grupă de copii post stare de urgență cu activitate la sală, în sediul nostru de la Gorjului, la 50 metri de stația de metrou.

Ce măsuri am luat legate de prevenția virusului Covid-19 în așa fel încât copii să fie în siguranță atunci când vin la sală?

a. Vom lua temperatura copiilor atunci când vin la cursuri. Dacă au peste 37,3 nu le com permite accesul la antrenamente.
b. Am instalat dispensere cu dezinfectant.
c. Aerisim sala la fiecare 4 ore.
d. Dezinfectăm spațiile comune o dată la 4 ore.
e. Nebulizăm sala o dată pe săptămână cu o lampa bactericidă cu dublă sterilizare ultraviolete si Ozon. Este un procedeu prin care sunt distruse 99% din bacteriile din spațiu.
f. Dezinfectăm aparatele de aer condiționat o dată pe săptămână.

Ce restricții legate de Covid-19 vor fi la sală?

a. Pentru a nu creea aglomerație, copii vor intra în sală și în vestiar exact cu 10 minute înainte de începerea orei și nu înainte. Am programat lucrurile în așa fel încât doar ei să fie acolo.
b. La finalul orei de dans, în 10 minute, copiii trebuie să se schimbe și să părăsească locația pentru a face loc celor care vin pentru următoarea activitate din programul sălii.
c. Părinții nu au acces în sală sau în vestiare.
d. 8 copii pot fi în maxim în sală la un moment dat.

Înscrierile se fac prin completarea formularului de pe pagina dedicată copiilor. Click AICI să vezi această pagină!

Dacă vor exista cereri care vor depăși capacitatea grupei, luăm în considerare și formarea altor grupe. Le vom afișa pe toate în program!

Vă mulțumim pentru că sunteți aici,
Echipa Let’s Dance

Ultimele articole

Ce zice comunitatea?

Meniul Blog-ului

Este rândul tău: Lasă chiar acum un comentariu legat de ce ai citit mai sus! A fost clar? A fost util? Ai întrebări?

Leave a Reply