Reluăm cursurile de dans pentru adulți în sală

/ / Adulți, Anunțuri

Vești bune. Vom reîncepe activitatea și la sală, evident sub o serie de restricții legale impuse de situația Covid-19.
Anunțul de mai jos îi privește doar pe cursanții adulți.

Vom reveni ulterior cu vești și despre cursurile pentru copii. Pentru ei plănuim un program de cursuri de dans special: un summer dance school.

Din păcate, nu mai avem același număr de săli ca până acum (am fost nevoiți să renuntăm la etajul 2), așa că vom relua doar o parte din cursurile pe care le țineam înainte de pandemie.

Abia așteptăm să retrăim alături de voi momente din aceastea.


✅Cum era înainte și ce se schimbă?

⛳️Lecțiile noastre erau de 1h și 15 minute cu 5 minute pauză între ele. Nu mai pot fi așa pentru că aș am aglomera într-un mod nepermis vestiarele.
Fiecare grupă o să aibă tot un slot de 1h și 20 minute în program, dar dansul va fi 60 de minute din ele. De ce? Păi primele 10 minute le vom aloca intrării în sală și schimbării de echipament la vestiare, iar ultimele 10 minute schimbării la plecare și părăsirii locației.

⛳️Înainte eram în medie cam 15 la lecții. Asta nu se mai poate așa că încălcăm prevederile legale. 8 persoane pot fi în maxim în sală la un moment dat.

⛳️Abonamentul era de 160 RON pe lună. Nu ne mai permitem să-l ținem la nivelul acesta pentru că limitarea numărului de oameni ne face să nu ne acoperim costurile. Îl vom mări la 190 RON/lună sau 350 RON/două luni.

⛳️Exista un abonamentul FULL – acces la toate lecțiile. Nu mai putem avea abonament FULL pentru că ne duce ușor în situația în care depășim numărul de elevi maxim admis în sală. Îl vom înlocui de un abonament DOUBLE DANCE (330 RON – acces la două grupe)


✅Ce faceți cu grupele online?
Nimic. Grupele online râmân valabile.


✅Vom dansa în pereche?La populare vom dansa în formație?
Da și Nu. Vor dansa în pereche/formație doar cei care declară pe proprie răspundere în scris că sunt într-o relație sau care sunt din aceeași familie sau care locuiesc în același loc. Cei care nu sunt în situația asta, vor păstra distanța de 2 metri unul de celălalt.


✅Vom purta mască?
Da. La vestiare și la baie. Purtatul în sală în timpul cursurilor este la latitudinea fiecăruia pentru că legea spune că masca se poate scoate în timpul exercițiilor fizice intense, așa că… dacă vi se pare că este intensă treaba, puteți da masca jos.


✅Care sunt grupele care își vor relua activitatea la sală în locația de la Gorjului?
Click aici să le vezi!

✅Pe data de 17 martie eu aveam abonament activ la o grupă. Ce se întâmplă cu el?
Nimic. Vom converti lecțiile rămase în bani folosind regula de 3 simplă și îi poți folosi pentru a achiziționa un abonament nou.


✅Dar eu nu pot să reiau cursurile acum. Ce facem în situația asta?
Nimic. Banii tăi sunt la noi sub forma unui sold restant. Când dorești să revii la cursuri ne anunți și vedem ce disponibilitate de locuri avem și la ce grupă te putem înscrie.


✅Am înțeles că numărul de elevi care se pot înscrie la o grupă este limitat . Cine are prioritate la ocuparea locurilor?

Priorițățile în ordinea lor (cele mai mari sunt primele) sunt:
1. cei care aveau abonament activ când a început pandemia
2. donatorii noștri din timpul pandemiei
3. cei care se înscriu mai repede.
4. cei care au abonament activ în online
5. cei care ne-au fost elevi înainte de pandemie
6. înscrierile noi


✅Ce măsuri legate de Covid 19 vom lua?

Mai multe, dar cele mai importante sunt:
a. Accesul în sală va fi permis doar în urma triajului observațional și termometrizării.
b. Am instalat dispensere cu dezinfectant.
c. Aerisim sala la fiecare 4 ore.
d. Dezinfectăm spațiile comune o dată la 4 ore.
e. Nebulizăm sala o dată pe săptămână cu o lampa bactericidă cu dublă sterilizare ultraviolete si Ozon. Este un procedeu prin care sunt distruse 99% din bacteriile din spațiu.
f. Dezinfectăm aparatele de aer condiționat o dată pe săptămână.


✅Eu am abonament la cursurile online. Îl pot converti într-un abonament la sală?
Nu. Acest lucru nu este posibil.


✅Cum mă înscriu?
Click aici pentru a vedea programul și înscrie-te pe site.

O zi frumoasă,
Echipa Let’s Dance


P.S.: Sperăm că am scris tot ce era de scris, dacă mai sunt întrebări, te rugăm să ne lași un comentariu mai jos.

Ultimele articole

Ce zice comunitatea?

Meniul Blog-ului

Este rândul tău: Lasă chiar acum un comentariu legat de ce ai citit mai sus! A fost clar? A fost util? Ai întrebări?

Leave a Reply